Victoria Azarenka aşteaptă noul sezon într-o ţinută extrem de sumară! Ipostază mai puţin obişnuită pentru campioana tenisului | GALERIE FOTO

Victoria Azarenka aşteaptă noul sezon într-o ţinută extrem de sumară! Ipostază mai puţin obişnuită pentru campioana tenisului | GALERIE FOTO
  • Publicat:
  • Actualizat:

Victoria Azarenka este foarte relaxată înaintea noului sezon din tenis, fotografiindu-se acasă, îmbrăcată sumar. Bielorusa apare mai rar într-o astfel de ipostază, dar de această dată şi-a bucurat fanii de pe Instagram cu o imagine altfel.

Victoria Azarenka nu a reluat deocamdată antrenamentele pentru noul sezon, aşa cum Simona Halep, de exemplu, a procedat. Vika” este preocupată de activităţi de timp liber în această perioadă, arătând că îi place să se şi pozeze.

Bielorusa în vârstă de 31 de ani, care este şi mama unui băiat de 4 ani, a ţinut să arate că se află într-o formă fizica de invidiat. Azarenka a intrat în vacanţă pe 25 octombrie, după ce a fost învinsă în finala de la Ostrava de conaţionala Aryna Sabalenka, scor 6-2, 6-2.

Victoria Azarenka, apariţie într-o ţinută extrem de sumară

Azarenka a postat pe Instagram o fotografie care o înfăţişează într-o ipostază mai puţin obişnuită pentru ea. Victoria este îmbrăcată extrem de sumar şi îşi încarcă bateriile relaxându-se pe balcon. Peste 58.000 de oameni au apreciat fotografia în care fostul lider mondial radiază.

Victoria Azarenka a avut un an satisfăcător, revenind în forţă în elita tenisului mondial! Victoria se află pe locul 13 WTA în prezent, înregistrând rezultate excelente în 2020. Bielorusa a cucerit trofeul de la New York, după ce Naomi Osaka a declarat forfait, api s-a calificat şi în finala de la US Open.

Victoria Azarenka, întrecută de Simona Halep la numărul de titluri

La Flushing Meadows însă, Azarenka a pierdut duelul pentru titlu cu Osaka, scor 6-1, 3-6, 3-6! Vika” a rămas cu 21 de titluri cucerite în întreaga carieră, fiind depăşită la acest capitol de Simona Halep!

Românca se poate lăuda cu 22 de trofee, după ce în sezonul recent încheiat a triumfat la Dubai, Praga şi Roma. Topul este condus autoritar de Serena Williams, marea campioană din SUA având 73 de trofee în vitrină!

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi vremea pe litoral?
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
ANCHETĂ. Scoici cu substanţe cancerigene şi metale grele, la restaurante. Pescarii le adună din zone interzise
ANCHETĂ. Scoici cu substanţe cancerigene şi metale grele, la restaurante. Pescarii le adună din zone interzise
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Revenire de senzaţie a unuia dintre Rockefellerii României! Decizia importantă luată de milionarul român
Revenire de senzaţie a unuia dintre Rockefellerii României! Decizia importantă luată de milionarul român
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Devine obligatoriu în România din 1 iulie. Decizie pentru proprietarii de locuințe
Devine obligatoriu în România din 1 iulie. Decizie pentru proprietarii de locuințe
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ
Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×